În fiecare zi, de luni până vineri, de la orele 19.00 și 20:30, vezi cele mai importante știri ale zilei, la GÂNDUL NEWS, o emisiune digitală menită să îți aducă în față cele mai interesante cinci subiecte ale momentului.
O femeie de 32 de ani și-a ucis în bătaie fratele cu 11 ani mai mare, imobilizat la pat de mai bine de un an de zile. Bărbatul fusese eliberat din penitenciar după ce a executat o pedeapsă de câțiva ani. Când a văzut momentele de groază, mama celor doi, o femeie în vârstă de 72 de ani, a fugit la un bar aflat în apropiere și a cerut ajutor. La scurt timp, un echipaj de poliție a ajuns la casa celor trei și au găsit-o pe femeie în timp ce încă își lovea fratele, deși se afla inert, pe pat, într-o baltă de sânge. Oamenii legii au găsit mai mult obiecte cu care femeia l-ar fi lovit pe fratele său, printre care un topor, un satâr, o scândură, un băț, dar și o pereche de papuci. Tânăra, care ar avea și afecțiuni psihice, a fost dusă la secția de Psihiatrie. (Mai multe detalii, aici…)
Un bărbat de 65 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovit, când traversa pe pe zebră, de o șoferiță de 19 ani. Imaginile au fost surprinse cu camera de bord a altui șofer care a oprit pentru a-l lăsa pe bărbat să traverseze. După ce a fost trântit, bărbatul s-a ridicat dar ulterior a ajuns la spital, cu răni la picioare. Pe numele șoferiței a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Un TIR a fost făcut scrum după ce remorca încărcată cu electrocasnice a luat foc. După ce a văzut că din remarcă iese fum, șoferul autocamionului a tras pe banda de urgență, a reușit să iasă la timp din cabină și a sunat la 112. În ciuda eforturilor pompierilor, flăcările au mistuit întregul autocamion. O anchetă va stabili de la ce a pornit incendiul.
O mașină care se afla pe un drum cu prioritate din Ploiești a lovit în plin o autoutilitară care circula cu viteză și nu a oprit la indicatorul „stop”. Momentul impactului a fost surprins de camera de bord a autoturismului victimelor. Pe imagini se vede că șoferul nu a mai avut timp să reacționeze. În mașină se afla și soția sa, însărcinată. La scurt timp, o ambulanță a ajuns la fața locului și ulterior, gravida a fost transportată la spital pentru mai multe investigații de specialitate. Din fercire, femeia s-a ales doar cu o coastă fisurată, iar sarcina nu i-a fost afectată.
O locomotivă care tracta 27 de vagoane pline cu motorină a luat foc în Gara Predeal. Din fericire, locomotiva a fost decuplată de restul garniturii, într-un timp scurt. La fața locului au ajuns două autospeciale cu apă și spumă, dar și un echipaj SMURD. Pompierii s-au luptat din greu să stingă flăcările. Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cauza incendiului. (Mai multe detalii, aici…)